
Puterea magica a mirodeniilor
Condimentele sunt bune nu doar pentru a da gust mancarurilor. Ajuta la digestie, sunt antibacteriene si intaresc sistemul imunitar.
In restaurantele indiene, dupa masa, impreuna cu nota de plata, ti se aduc pe tava boabe de anason si chimion. Nu sunt decorative, sunt … medicamente. Chimionul si anasonul sunt bune impotriva balonarii si indeparteaza senzatia de „stomac prea plin”. Hindusii stiu bine ca mirodeniile usureaza digestia. Componentele lor stimuleaza secretia sucurilor gastrice si imbunatatesc circulatia sangelui in stomac si in intestine. Mirodeniile nu ajuta doar la digestie. Contin numeroase elemente datorita carora intregul organism lucreaza mai bine. Acestea sunt uleiuri eterice sau substante intaritoare.
De exemplu, alicina, una dintre componentele usturoiului, distruge unele bacterii. Cercetatorii au demonstrat ca actioneaza puternic impotriva stafilococului. Usturoiul este, de asemenea, antiseptic intestinal si pulmonar, distruge si parazitii intestinali. O alta componenta a usturoiului impiedica depunerea calciului pe vasele de sange.
Oamenii de stiinta americani au descoperit ca si alte condimente, cum ar fi ceapa, eucalipt, oregano, cardamon, kurkuma, chilli (ardeiul iute), piperul alb, cel negru si ghimbirul au o actiune antibacteriana eficienta. In plus, ghimbirul este eficient si in bolile locomotorii. Poate nu stiai dar, daca mesteci cateva boabe de cardamon, poti scapa de mirosul de usturoi. Atentie, insa! Temperaturile ridicate distruge unele substante care confera mirodeniilor proprietatile lor curative.
Chilli contine capsaicin si lupta impotriva bacteriilor si a ciupercilor, impiedica dezvoltarea celulelor canceroase.
Cuisoarele contin eugenol, vanilina, tanin, flavonoida si dezinfecteaza, este antiinflamator, analgezic, eficient impotriva balonarilor.
Ghimbirul contine shogaol, gingerol, cineol, linacool, kamfen, phellandren fiind analgezic si stimuleaza digestia.
Cardamonul contine cineol, octan terpinylu, barneol, geramiol, limonen care lupta impotriva virusurilor si a bacteriilor si ajuta la digestie.
Kurkuma contine kurkumina care scade nivelul colesterolului si franeaza dezvoltarea bacteriilor.
Nucsoara contine myristecin, elemicin, safarol care ajuta in bronsita cronica si calmeaza durerile.
Piperul negru contine piperin care este un antibacterian, ajuta la circulatia sangelui, imbunatateste digestia, normalizeaza tensiunea.
Rozmarinul contine borneol, cineol, camfor, pinen, fier, calciu, niacyna, vitamina C si are un efect antibacterian, faciliteaza digestia, eficient impotriva afectiunilor reumatismale.
Chimionul contine pinen, cineol, linacool, borenol, karnon, tymol care intareste sistemul imunitar si ajuta in cazul balonarii.
Anasonul contine anetol, vitaminele A, C, calciu, fier, potasiu care imbunatateste digestia si calmeaza durerile de stomac.